Speranţa noastră este venirea Domnului Hristos. Nu așteptăm zile senine şi pașnice, ci furtuni şi vijelii; nu așteptăm să vină timpuri care să aducă siguranță, evlavie şi adevăr, ci vremuri rele, în care lumea şi erorile vor deveni din ce în ce mai puternice, mai atrăgătoare şi mai violente. Așteptăm zile asemenea celor care au fost înainte de potop şi de nimicirea Sodomei şi Gomorei.
Credem că Dumnezeu va strânge laolaltă în Biserica Lui pe mulți dintre iudei şi dintre națiuni şi va binecuvânta mărturia dată mulțimilor înainte de venirea judecății. Dar speranța noastră nu este nimic altceva şi nimic altceva decât Domnul Însuși (1 Tim. 1.1), care va veni şi ne va lua la El.
De aceea singura noastră grijă trebuie să fie aceea de a fi în continuu credincioși Lui; să păstrăm adevărul în integritatea lui şi în duhul iubirii, şi să nu umblam după lucruri înalte sau omenești. Asemenea Domnului Isus, să ne bucurăm şi să aducem mulțumiri (Matei 11.25) când Tatăl descoperă „pruncilor” pe Fiul Său şi când păcătoșii, indiferent cât de puţini la număr şi cât de puțin cunoscuți ar fi ei, se apropie să asculte evanghelia iubita a harului divin.
A.Saphir (1831-1891)
Un blog creştin 
Fara Hristos suntem pierduti pentru eternitate