Apocalipsa – XI. Mâncând cărticica deschisă. Cap. 10

XI.
Mâncând cărticica deschisă
Capitolul 10

     Acum este vorba de paranteza care intervine între trâmbiţele 6 şi 7. Am spus deja că există o paranteză similară între pecetea a şasea şi a şaptea şi între al şaselea şi al şaptelea potir. Este o evidenţă a ordinii divine peste care nu putem trece. A şaptea trâmbiţă ne introduce în Împărăţia milenară şi se îndreaptă direct spre încheierea cursei timpului şi stabilirea marelui tron alb pentru judecata morţilor răi. Dar înainte ca evenimentul acesta să ne solicite atenţia, ni se dau relaţii mai depline privind locul pe care Israel îl are în gândul lui Dumnezeu, în legătură cu lucrurile viitoare.

Apocalipsa – X. Primul şi al doilea „vai” al trâmbiţelor. Cap. 9

X.
Primul şi al doilea „vai” al trâmbiţelor
Capitolul 9

     „Îngerul al cincilea a sunat din trâmbiţă. Şi am văzut o stea care căzuse din cer pe pământ. I s-a dat cheia fântânii Adâncului, şi a deschis fântâna Adâncului. Din fântână s-a ridicat un fum, ca fumul unui cuptor mare. Şi soarele şi văzduhul s-a întunecat de fumul fântânii” (cap.9.1-2).

Apocalipsa – IX. Ruperea celei de-a şaptea peceţi. Cap. 8

IX.
Ruperea celei de-a şaptea peceţi
Capitolul 8

     Ruperea celei de-a şaptea peceţi deschide complet cartea cu titlul de proprietate al lumii acesteia – sulul care fusese pus în mâinile Domnului Isus de către Tatăl, după ce Biserica, reprezentată de bătrânii glorificaţi, a fost văzută în jurul tronului în cer.

Apocalipsa – VIII. O sută patruzeci şi patru de mii şi marea mulţime a naţiunilor. Cap. 7

VIII.
O sută patruzeci şi patru de mii şi marea mulţime a naţiunilor
Capitolul 7

     În ultima meditaţie ne-am ocupat de prima jumătate a celei de-a 70-a săptămâni – încă de viitor în profeţia lui Daniel, „începutul durerilor”, când mânia Mielului se va revărsa peste creştinătatea apostată şi iudaismul apostat. Acum aflăm că, înainte ca Domnul să dea lui Ioan viziunea deschiderii celei de-a şaptea peceţi (care introduce Necazul cel Mare în intensitatea lui), avem în acest capitol 7 două viziuni importante. În cea dintâi Ioan vede 144.000 de israeliţi pecetluiţi de un înger, iar în cea de-a doua zăreşte o mare mulţime dintre naţiuni, conduse în triumf de Mielul din mijlocul tronului, luând în stăpânire pământul milenial.

Apocalipsa – VII. A cincea şi a şasea pecete. Cap. 6.9-17

VII.
A cincea şi a şasea pecete
Capitolul 6.9-17

     Înainte de a examina ce este scris cu privire la a cincea şi a şasea pecete, este necesar să spunem ceva despre purtarea dispensaţională a lui Dumnezeu cu poporul Său pământesc, Israel, şi să arătăm cum cartea pe care o studiem se leagă cu profeţia mai veche a lui Daniel.

Apocalipsa – VI. Cartea cu şapte peceţi. Cap. 5 la 6.8

VI.
Cartea cu şapte peceţi
Capitolul 5 la 6.8

     În capitolul 4 aveam ca subiect pe răscumpăraţii Domnului strânşi în jurul tronului lui Dumnezeu şi al Mielului în cer. Cei 24 de bătrâni din viziunea lui Ioan, stând în jurul tronului, reprezintă pe toţi sfinţii cereşti din dispensaţia aceasta şi cea trecută. Ne amintim că simbolul este luat de la cei 24 de bătrâni ai preoţiei lui Israel. Putem vedea ce potrivit este reprezentată întreaga ceată cerească de aceste căpetenii ale preoţiei levitice. În cer însă nu există nicio preoţie sacerdotală, ci toți din poporul lui Dumnezeu sunt preoţi.

Apocalipsa – V. Prima viziune a cerului. Cap. 4

V.
Prima viziune a cerului
Apocalipsa 4

     Ce diferite sunt scenele când trecem de la cap. 3 la cap. 4! Nu ne mai preocupă Biserica la locul ei de mărturie şi niciun eveniment de pe pământ, ci o uşă este deschisă în ceruri şi, escortaţi de iubitul apostol Ioan, suntem mult ridicaţi deasupra priveliştilor înşelătoare ale acestei lumi şi ni se îngăduie să privim cu ochii plini de respect o nedescrisă scenă de glorie şi să auzim lucruri petrecute în taină de la întemeierea lumii.

Prezbiteri sau bătrâni (1 Petru 5.1)

de Tudor Popescu

    Dăm aici peste un cuvânt care cere lămuriri  cuvântul „prezbiteri.” Așa este în grecește; nu s-a mai tradus în românește, ci a fost dat ca în grecește. În românește înseamnă „bătrân” sau „mai bătrân . Unele traduceri ale Bibliei așa îl au tradus. Nu este corect ca acest cuvânt să fie tradus cu „preoți”. „Hiereus” în grecește înseamnă  „preot” în românește, iar „prezbiter”, așa cum este aici, înseamnă „bătrân” sau „mai bătrân”.

    Toți credincioșii sunt preoți, bărbați și femei, toți sunt preoți pentru Dumnezeu; dar nu toți sunt prezbiteri.

Apocalipsa – IV. Cele şapte Biserici (continuare). Cap. 3

IV.
Cele şapte Biserici (continuare)
Apocalipsa 3

         5. Sardes. „Îngerului Bisericii din Sardes scrie-i: Iată ce zice Cel ce are cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu şi cele şapte stele: Ştiu faptele tale, că îţi merge numele că trăieşti, dar eşti mort. Veghează şi întăreşte ce rămâne, care este pe moarte, căci n-am găsit faptele tale desăvârşite înaintea Dumnezeului Meu. Adu-ţi aminte dar cum ai primit şi auzit! Ţine şi pocăieşte-te!” (v.1-3). Sardes înseamnă „rămăşiţă” sau „cei ce au scăpat”.

Apocalipsa – III. Cele şapte Biserici. Cap. 2

III.
Cele şapte Biserici
Apocalipsa 2

         Ne întoarcem acum la epistolele adresate primelor patru Biserici din capitolul 2. În capitolul 1 am lămurit că cheia structurii cărţii este v.19. De lucrurile pe care apostolul le-a văzut ne-am ocupat deja, adică prima viziune a cărţii, unde el a privit pe Domnul glorios în mijlocul sfeşnicelor. Cea de-a treia viziune este clar arătată în cuvintele introductive ale capitolului 4, unde citim: „După aceste lucruri, m-am uitat şi iată că o uşă era deschisă în cer”. În mod necesar deci, a doua diviziune trebuie să primească ce avem în capitolele 2 şi 3 – „lucrurile care sunt” (adică în desfăşurare); şi aceasta este singura parte din Apocalipsa care are de-a face cu prezentul, perioada Bisericii, deşi ea este scrisă pentru învăţătura, înştiinţarea şi încurajarea noastră.

Apocalipsa – II. Prima viziune. Cap. 1.9-20

II.
Prima viziune
Apocalipsa 1.9-20

          În studiul primului capitol al Apocalipsei ne vom ocupa de cea dintâi viziune a acestei cărţi. Apostolul Ioan ne spune că pentru Numele Domnului Hristos a fost exilat „în insula Patmos” – o mică insulă stâncoasă în Marea Mediterană. Acolo, despărţit de orice părtăşie creştină, Dumnezeu avea o mai mare misiune pentru el decât o avusese vreodată în trecut.

Apocalipsa – I. Introducere. Cap. 1.1-8

I.
Introducere
Apocalipsa 1.1-8

                Evident, e o pricină de adâncă părere de rău că pentru mulţi credincioşi Cartea Apocalipsei pare să fie ce n-a intenţionat Dumnezeu să fie: o carte pecetluită. Cartea lui Daniel trebuie să fie pecetluită până la timpul sfârşitului (Daniel 12.9), dar pentru Apocalipsă este scris: „Să nu pecetluieşti cuvintele proorociei din cartea aceasta. Căci vremea este aproape” (cap. 22.10). Este evident că această parte a Sfintelor Scripturi a fost dată pentru învăţătură şi zidire, dar aşa de mulţi din poporul Domnului se lasă să fie jefuiţi de binecuvântare, ignorând-o.

Apocalipsa – Prefaţa şi Cuprinsul

A P O C A L I P S A

Prefaţă

Reproducând aceste prelegeri sub formă de carte, răspund pur şi simplu la cererea multora care le-au auzit, fie la Oakland, sau în alte oraşe unde le-am ţinut recent. Mai înainte am refuzat să scot un volum despre Apocalipsă întrucât mi se părea că deja erau aşa de multe sub tipar mai bune decât aş fi putut eu să scriu. Dar, deşi acest fapt rămâne la fel de adevărat astăzi, marele război şi alte mişcări colosale din ultimii cinci ani s-au combinat ca să accentueze şi să clarifice mult ceea ce fraţi mai pricepuţi scriseseră în anii trecuţi, încât acum găsesc că este nevoie de o expunere mai actuală a celei din urmă cărţi din Biblie, care să ia în considerare aceste numeroase şi semnificative evenimente.

Apocalipsa – Cuvânt înainte

Harry A. Ironside

Prin harul lui Dumnezeu mi-a fost pus la dispoziție un dosar dactilografiat acum vreo 20 de ani, din câte am înțeles, cu traducerea unor expuneri ale unui frate credincios de la începutul secolului XX privind cartea Apocalipsa, expuneri ce au fost apoi centralizate într-o carte, în anul 1919.

Cuvintele prezentării şi explicațiilor acestei cărți din Biblie – Apocalipsa – supranumită cartea de încoronare a Bibliei, sunt de o mare dulceață şi nespusă mângâiere pentru orice suflet de copil al lui Dumnezeu, fiind scrise într-un mod simplu şi cald. De aceea, cu mare bucurie încredințez Domnului „voința şi înfăptuirea” pentru a putea publica, pe măsură ce vor fi redactate din nou paginile învechite, câte o lectura din acest dosar. Atenție însă, căci doar hârtia este învechită.

Despre ascultare prin credinţă, şi despre îndreptăţirea prin faptele legii (legalismul)

Există multă binecuvântare pentru suflet la fiecare pas al ascultării, căci ascultarea este rodul credinţei, iar credinţa ne pune într-o legătură vie cu Dumnezeu Însuşi. Dacă privim ascultarea în această lumină, ne vom da uşor seama de diferenţa uriaşă dintre ea şi legalism.

Învăţarea practică înseamnă exersare practică

„Luaţi jugul Meu asupra voastră, şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre.” (Matei 11.29)

Prin harul lui Dumnezeu, binecunoscutul verset de mai sus a strălucit recent în inima mea cu o semnificaţie proaspătă privind învăţarea blândeţii şi a smereniei, şi anume că smerenia şi blândeţea nu se primesc în dar în urma credinţei, precum viaţa veşnică, ci acestea trebuiesc învăţate, da, de la Domnul Isus, şi de asemenea, de la cei ce calcă pe urmele Domnului Isus.

Mai mult decât biruitori

„Totuşi în toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit.” (Romani 8.37)

Cunosc acest verset de mare mângâiere de mult timp, şi în multe ocazii m-am bazat pe adevărul pe care-l conţine, însă duminica trecută „Acela care ne-a iubit” ne-a pus înaintea inimilor şi minţilor noastre o profunzime în plus a înţelegerii acestuia, pe care doresc să o împărtăşesc, spre slava Celui căruia i se cuvine cu adevărat toată slava.

Dacă „toate aceste lucruri” vedem din context că sunt felurite situaţii, împrejurări grele, făpturi create sau puteri care ar încerca să ne despartă de dragostea lui Hristos, totuşi, în toate acestea, suntem mai mult decât biruitori. Dar a fi biruitori în toate acestea este mai puţin decât a fi „mai mult” decât biruitori? Ce poate fi „mai mult” decât biruitor?

După cum Solomon a fost cel mai înţelept om de pe pământ, „Unul mai mare decât Solomon” (Luca 11.31) ne învaţă că dacă biruitor este cel care duce o luptă şi învinge, „mai mult decît biruitor” nu poate fi decât cel ce învinge fără să lupte, pentru că „Acela care ne-a iubit” a luptat în locul nostru şi a ieşit biruitor faţă de păcat şi de boldul lui – moartea – şi cu atât mai mult faţă de orice situaţie sau făptură creată, iar cei ai Săi au deja victoria asigurată în toate aceste lucruri, de către Domnul Isus cel Învingător, în al cărui car de biruinţă suntem purtaţi oricând dorim. Să îndrăznim deci, prin credinţă, să apelăm în orice situaţie a vieţilor noastre la Domnul nostru slăvit, pentru că putem fi prin El mai mult decât biruitori.

„V-am spus aceste lucruri ca să aveţi pace în Mine. În lume veţi avea necazuri; dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea.” (Ioan 16.33)

Cuvântul prin care ne-a fost lămurit acest verset, precum şi despre imagini din Vechiul Testament ale biruinţei respectiv „mai mult decât” biruinţa, puteţi asculta în mesajul audio de aici.

Moartea în oală, atunci şi acum. „Făina”, remediu atunci şi acum.

Învăţăminte din 2 Împăraţi 4.38-41.

Fii profeţilor sunt oamenii credincioşi din vremea profetului Elisei (profet al harului lui Dumnezeu), vreme de foamete fizică atunci, ce îşi are corespondentul în foame după Cuvântul lui Dumnezeu în vremea Adunării lui Dumnezeu, deci şi vremea de acum.

Acei oameni credincioşi – fii profeţilor – vin după hrană înaintea lui Elisei, ce reprezintă în acea situaţie pe Domnul Isus, după cum noi venim înaintea Domnului Isus pentru a primi hrana Cuvântului Său. Şi atunci în mod fizic, ca şi acum în mod spiritual, Elisei porunceşte să se pună oala “cea mare” la foc pentru hrana credincioşilor, evidenţiindu-se faptul că, chiar în vreme de mare foamete, ceea ce vine din partea lui Dumnezeu este din abundenţă şi nu depinde de starea care este aici jos pe pământ.

Piedici în calea rugăciunii

de W.J. Hocking
preluat de pe comori.org

M-am gândit că v-ar putea fi de ajutor, cu binecuvântarea Domnului, câteva cuvinte simple despre piedicile în calea rugăciunii. Invitațiile și îndemnurile la rugăciune din cuvântul lui Dumnezeu sunt atât de des repetate încât este întru totul de prisos să încep prin a arăta că nu există niciun fel de piedică din partea lui Dumnezeu. Dacă prin urmare, ca tânăr credincios, neglijezi să te rogi, trebuie să admiți că vina îți aparține în totalitate. Ai lăsat ceva să te jefuiască de acest privilegiu.

Una dintre cele mai obișnuite stări de suflet ale acelora care trăiesc zi după zi fără să se roage, sau fără nimic mai mult decât un cuvânt sau două rostite în grabă, este aceea a lipsei de dorință. Ei nu se roagă pentru că nu simt că ar avea ceva special pentru care să se roage.

Despre rugăciune

„În Damasc era un ucenic numit Anania. Domnul i-a zis într-o vedenie: „Anania!” „Iată-mă Doamne”, a răspuns el. Şi Domnul i-a zis: „Scoală-te, du-te pe uliţa care se cheamă „Dreaptă”, şi caută în casa lui Iuda pe unul zis Saul, un om din Tars. Căci iată, el se roagă.”” (Fapte 9.10-11)

Cât de mare este diferenţa între a spune rugăciuni, şi a te ruga. Cu siguranţă că Pavel, ca şi fariseu, spusese multe „rugăciuni lungi de ochii lumii” (Marcu 12.40), dar acum vedem că se ruga.

Rugăciunea înseamnă o stare de dependenţă şi de încredere în Dumnezeu. Altădată fusese dependent de oameni, bazându-se pe scrisori de la marele preot şi pe autoritatea oamenilor. Acum însă, după întâlnirea cu Domnul Isus care „a fost făcut de Dumnezeu pentru noi înţelepciune, neprihănire, sfinţire şi răscumpărare” (1 Cor 1.30), iată că „începutul înţelepciunii” (Proverbe 9.10) se manifesta în Pavel prin frica de Domnul, pe care L-a prigonit prin sfinţi – mădulare ale trupului şi una cu Capul din glorie.